Gabriel Molnar a fondat în 1997 Florăria Magnolia, inițial în Bistrița Năsăud, apoi a mutat-o la Cluj-Napoca unde a reușit să o dezvolte, devenind nucleul afacerii de familie pe care o gestionează împreună cu soția sa, Ioana.
„În vara anului 1995, un prieten de-al meu cumpărase niște flori din Târgu Mureș și mergea la Bistrița și l-am întrebat de ce nu le cumpără din Bistrița. Mi-a răspuns că acolo nu sunt flori așa frumoase. Iar peste doi ani, când îmi doream un business al meu, am început să cumpăr flori dintr-un oraș și să vând într-altul. Așa am început, în Bistrița, cu un sacou cumpărat din second hand, eram tânăr absolvent într-un domeniu tehnic, nu avea nimic de-a face cu florile. Am împrumutat bani, am împrumutat vaze ca să încep o afacere în acest domeniu. Toate afacerile merg bine dacă știi să le faci bine, să le începi bine”, a povestit Molnar.
Afacerea s-a mutat în scurt timp la Cluj-Napoca, oraș mai mare, cu mai multe posibilități mizând pe faptul că florile sunt pe placul tuturor.
„Cui nu îi plac florile? Nu cred că este vreo persoană căreia să nu îi placă. Inițial, mă gândeam pur și simplu la un business, dar apoi am ajuns să le îndrăgesc. Nu mi-am închipuit că afacerea aceasta va lua o asemenea amploare. Am vrut altceva pe piața de flori din România și ne bucurăm că am reușit. Anul viitor sărbătorim două decenii pe această piață a florilor. Am început cu un magazin în Cluj-Napoca, iar acum avem 13 magazine în țară și trei depozite, precum și 130 de angajați”, a spus Gabriel Molnar.
În anul 2001, Magnolia a trecut și la vânzarea online a florilor, ceea ce a constitut o premieră în acest domeniu, principalii clienți din străinătate fiind românii din diapora.
„Bucuria de a face gesturi frumoase nu cunoaște granițe și distanțe. Magnolia garantează livrarea unui buchet prin curier oriunde în România în mai puțin de patru ore prin intermediul unui serviciu propriu de curieri. Livrăm fericire, facem pe cineva fericit. Totodată, prin parteneriate încheiate în 140 de țări din întreaga lume în cadrul unei rețele de florării, reușim să livrăm în străinătate în aproximativ 24 de ore. Românii plasează cele mai multe comenzi din Europa pentru Marea Britanie, Spania, Italia și Germania. SUA este altă destinație preferată, fiind pe locul al doilea în topul mondial, dar pe harta dăruirii florilor apare chiar Dubai”, a explicat fondatorul Magnolia.
Cel mai bine se vând trandafirii roșii, dar și florile de primăvară, în funcție de sezon, florile fiind aduse din străinătate, în condițiile în care producție locală nu prea există, iar în Europa se produc flori din ce în ce mai puțin.
„Se produce ieftin în țări din Asia sau America de Sud unde nu costă încălzirea iar forța de muncă este ieftină. Este rentabil să plătești un avion pentru a aduce flori. Noi importăm din Columbia – trandafiri, sau din Ecuador”, a completat Gabriel Molnar.
Pe lângă comerțul cu flori, Magnolia și-a diversificat oferta la comerțul cu plante de interior, de grădină și accesorii, amenajări și proiectări grădini și spații verzi, amenajări interioare cu plante ornamentale.
Anul viitor, Magnolia vrea consolidarea afacerii în România, dar are și planuri de extindere în afara României, ținta fiind, pentru început Ungaria, prin vânzarea online, după care vor urma și florării în alte orașe.